Doua zile cat o vacanta

Rasfoiam adineaori fotografiile de familie facute aiurea, cinestiecand. Am dat peste un folder care mi-a amintit de un weekend superb, la Viscri. Era anul trecut, cam pe vremea asta, cand pomii abia dadusera in floare. Au fost doua doua zile cat o vacanta! Ne-am intors de acolo atat de relaxati si odihniti de parca am fi fost plecati doua saptamani. O experienta adevarata.




Am plecat din Brasov fara vreun aranjament prealabil. Eram convinsi ca vom gasi cazare in sat. Am gasit fara probleme. Am primit cheile unei case vechi, sasesti, proaspat zugravita pe dinafara, dar pe dinauntru neatinsa... mobila veche, soba godin, covor de iuta, perdele brodate manual. Am gasit in sertarele bufetului tot felul de nimicuri, abandonate acolo de fostii locatari ai casei, plecati in graba in Germania, pe vremea lui Ceausescu - ace cu gamalie, nasturi, filme foto developate, o cutie de dropsuri chinezesti...




Am iesit la plimbare pe ulita satului, ne-am oprit la "Cafenea". Am savurat o cafea de cicoare puternic aromatizata de izul de balega razbit de pe drumul pe care tocmai trecea cireada de vaci. Copiii s-au jucat "monopoly" cu Larisa- fiica proprietarului cafenelei, si Catalin - baiatul vacarului. A fost o experienta unica, neobisnuita si foarte puternica - a fost ca si cum ne-am fi plimbat interbelic pe Calea Victoriei.

Seara am mancat la sasoaica din vecini singura care gateste pentru turisti. Eram numai noi patru asa ca ne-a asezat la masa ei, in bucataria casei. Ne-a pus dinainte supa de gaina - sunt vreo 30 de ani de cand n-am mai pus in gura asa ceva. Fara maggie sau knorr, doar sare, piper si grasime de pasare indopata natural cu graunte din hambar. Apoi ne-a dat carne conservata de la borcan cu piure. Dumnezeule, ce delicatesa! "As vrea sa ma fi nascut sasoaica!" a zis Ilinca (si acum, daca o intrebi, zice ca "cel mai bine in viata ei a mancat la Viscri!") Cireasa de pe tort a venit odata cu bulzul la cuptor servit cu... dulceata! Ne-am crucit cand am auzit, ne-am codit inainte de a baga in gura dumicatul. Dar, in cele din urma, am lins farfuriile...





Am dormit bustean, a doua zi am mers din nou la sasoaica ce ne-a dat lapte abia muls de la vaca, nefiert, pentru ca "noi mancam hrana vie!", copiii au hranit mieii, am haladuit prin biserica fortificata, am ascultat cruciti povestea orgii vechi de 300 de ani, am iscodit cat am putut casa Printului Charles despre care am picat cu totii de acord ca e mai naspa decat casa noastra (aia in care am stat doar o noapte dar, na, ne place sa credem ca e a noastra).



Cateva precizari necesare pentru cei care ar vrea sa mearga la Viscri:
* drumul pana acolo e numa hartoape (vreo 5 km), trece printr-o tiganie d-aia adevarata unde cocioabele n-au curent electric dar au antene DIGI;
* nu exista semnal pe telefonul mobil;
* n-am vazut niciun televizor, pe nicaieri.